Fotbalistul din Liga 1 care l-a ‘vrăjit’ pe Hagi, un talent irosit: fuge de fotbal pentru taximetrie și devine militar la 33 ani

de: Iulia Kelt
07 06. 2023

De-a lungul timpului, România a produs mulți fotbaliști extrem de talentați, iar Hagi și Gigă Popescu sunt doar câteva dintre exemplele demne de menționat.

Aceasta este, de asemenea, și povestea lui Daniel Marian Vintilă, bărbatul care și-a început cariera în fotbal, însă rapid avea să o ia pe alte drumuri în viață.

Daniel Marian Vintilă / foto: preluare GSP.ro

Daniel Marian Vintilă, un fotbalist de Liga 1, dorit de Hagi și promovat de Dorinel Munteanu

În jurul anului 2005, Daniel Marian Vintilă care, la acea vreme, avea 16 ani, era considerat un fotbalist extrem de talentat în Europa, fiind apreciat de scouterii lui Jose Mourinho, informează gsp.ro.

Cel care, în acea perioadă, era un adolescent, a fost promovat de Dorinel Munteanu și vrut de Gică Hagi la echipa Viitorul.

Din nefericire (poate) atât pentru el, cât și pentru iubitorii fotbalului, Vintilă avea să se retragă la frageda vârstă de numai 23 de ani.

Viața avea să-l trimită către Armată. „Mi s-a făcut pielea de găină când am văzut ce a spus domn’ profesor  Nu știam că m-a lăudat scouterul lui Mourinho. Mă simt neputincios acum, nu mai pot da timpul înapoi”, a declarat acesta pentru sursa menționată anterior, referindu-se la Ianis Guda.

La rândul său, Guda avea să mărturisească, la GSP Live, despre marele talent care s-a pierdut pe drum: „Aveam un băiat, Vintilă, la echipa națională de 1990. Un jucător despre care un scouter al lui Mourinho care l-a văzut pe băiat la un turneu internațional mi-a zis: „Băiatul ăsta e cel mai complet jucător de 16 ani din Europa la momentul ăsta”. Juca la FC Argeș, a debutat la 16-17 ani la prima echipa în Liga 1”.

„Făcusem școală serios până în clasa a opta. Tata nu prea voia să mă lase la fotbal. Apoi, clasele a noua și a zecea le-am făcut la București, la liceul Benjamin Franklin. Dar intram pe o poartă și ieșeam pe alta. Ne trăgeam unul pe altul. Fugeam, luam metroul repede și ne duceam în mall. Am și dat nas în nas cu profesorul Guda la mall. După aia, ne păzea, suna să vadă dacă suntem la ore”, a mai spus Vintilă, conform sursei inițiale.

A stat diu ani la internat, la Mogoșoaia, ca mai apoi să se întoarcă la Pitești iar la 16 ani deja era în Liga 1.

Din nefericire, imediat după acest succes, echipa a retrogradat. „Nu am fost leneș sau lipsit de motivație. Am fost muncitor. La testele fizice, eram mereu primul. Dădeam testele fizice cu Sensei, tatăl lui Marius Niculae. Mi-a spus că singurul care mă făcea la testul Gacon era Bănel Nicoliță.

Dar dacă un antrenor vrea să te ridice, te ridică. Dacă are grijă de tine, te poate face fotbalist. Dacă îți dă încredere poți să rupi munții. Dacă vine alt antrenor și te dă la o parte și nu-ți dă încredere, nu poți să răzbați.

Nu cred că lui Badea i-a plăcut de mine. M-a dat la echipa a doua, nu mi-a dat nicio șansă. Fusesem și coleg de cameră cu el când era jucător, l-am prins la un meci în cantonament. Era la fel ca acum. Citea foarte mult, folosea cuvinte din italiană. Nu am fost obraznic cu el, nici vorbă. Nu ieșeam în oraș. Mă antrenam bine, nu mă duceam în cluburi. Nu i-am cerut niciodată explicații, am ținut în sufletul meu și am lăsat lucrurile așa”, a povestit, în egală măsură, Daniel Marian Vintilă.

Daniel Marian Vintilă alături de fratele său / imagine din arhiva personală / preluare GSP.ro

„Auzi, tu nu ești fostul fotbalist de la FC Argeș?”

În dorința de a afla ce s-a întâmplat cu fostul fotbalist, gsp.ro a încercat să-i dea de urmă lui Daniel Marian Vintilă. Bărbatul are acum vârsta de 33 de ani și face parte din Batalionul 423 Sprijin Logistic.

A mai jucat o perioada la Albota, în Liga 3, de această dată, însă s-a hotărât imediat să muncească: „Încercam să-mi fac alt viitor. Începuseră să-mi placă și mie banii, să mă îmbrac. La FC Argeș ne țineau și trei luni până ne dădeau banii. M-am făcut taximetrist. Am dus mulți fotbaliști beți cu taxiul. Mă știau toți. La un moment dat, m-a întrebat un client: Auzi, tu nu ești fostul fotbalist de la FC Argeș? Ai rămas amărât, nu mai ai bani?. Și i-am zis: Mai aveam nevoie de 5.000 de euro să-mi iau Ferrari și nu știam cum să fac. Și m-am angajat pe taxi”.

Am prins într-o zi doi inși care m-au întrebat la fel. M-am dus supărat la prietena mea și i-am zis: Gata! De azi încolo nu mai fac taxi. Uite ce vorbește lumea!. Dar după aia m-am gândit: Ce, îmi dă mie lumea să mănânc?!”.

După ce a încheiat povestea cu taximetria, fostul copil minune al fotbalului românesc s-a orientat spre o firmă de pază. „Am lucrat ca bodyguard la o sală de jocuri. Viața de noapte nu e frumoasă. Erau scandaluri, dar nu vrea să-mi amintesc. Acum patru ani m-am dus în armată. Fratele meu lucra deja în armată și m-a tras după el. Mi-a zis să intru și eu, să nu mai stau și să nu fac nimic”, a mai spus acesta.

Ulterior, bărbatul a intrat în Armată, unde lucrează și în ziua de astăzi, după cum menționam anterior.